ADHD (Tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate)

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o tulburare neurobiologică de dezvoltare care afectează milioane de copii și persistă de multe ori și la maturitate. Se caracterizează prin dificultăți de concentrare, impulsivitate și hiperactivitate, care interferează cu funcționarea zilnică a persoanei, atât la școală, la muncă, cât și în relațiile sociale.

ADHD nu este o problemă de caracter sau de inteligență, ci o diferență în modul în care creierul procesează informațiile și reglează comportamentul.

În funcție de simptomele predominante, ADHD-ul se împarte în trei subtipuri principale, așa cum sunt ele definite în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5):

• ADHD cu prezentare predominant de neatenție: Persoana are dificultăți în a se concentra, de a fi organizată și de a termina sarcinile. Este predispusă la a pierde lucruri, a uita detalii și a fi ușor de distras. De cele mai multe ori, această formă este mai frecventă la fete și poate trece neobservată.
• ADHD cu prezentare predominant hiperactiv-impulsivă: Se caracterizează prin agitație constantă, vorbire excesivă, dificultăți de a sta pe scaun și de a-și aștepta rândul. Persoanele cu acest subtip tind să întrerupă conversațiile și să acționeze fără a se gândi la consecințe.
• ADHD cu prezentare combinată: Este cel mai comun tip și presupune o combinație a simptomelor din ambele categorii, atât de neatenție, cât și de hiperactivitate și impulsivitate.

Simptomele ADHD-ului variază de la o persoană la alta, însă pot fi grupate în cele trei categorii menționate mai sus. O persoană cu ADHD poate manifesta:

Simptome de neatenție:

• • Lipsă de atenție la detalii și greșeli din neglijență.
  • Dificultate în a se concentra la sarcini sau activități.
  • Pare că nu ascultă atunci când i se vorbește direct.
  • Dificultate în a urma instrucțiunile și de a finaliza sarcinile.
  • Probleme de organizare, tendința de a evita sarcinile care necesită efort mental susținut.
  • Pierderea frecventă a obiectelor.
  • Uitare frecventă în activitățile de zi cu zi.

Simptome de hiperactivitate și impulsivitate:

• • Se agită pe scaun, se foiesc, se joacă cu mâinile sau picioarele.
  • Dificultate de a sta așezat, se ridică de la locul lor atunci când nu ar trebui.
  • Aleargă sau se cațără în situații nepotrivite.
  • Vorbesc excesiv și au dificultăți în a se angaja în activități recreative în liniște.
  • Răspund înainte de a se termina întrebarea.
  • Întrerup sau se amestecă în conversațiile altora.
  • Au dificultăți în a-și aștepta rândul.

Diferențe manifestare ADHD la copii/adolescenți vs. adulți

 Deși simptomele pot fi similare, modul în care se manifestă diferă adesea între copii și adulți.

• La copii și adolescenți: Simptomele de hiperactivitate sunt, de obicei, mai evidente. Copiii sunt mai agitați fizic, au dificultăți la școală și în interacțiunile cu ceilalți.
• La adulți: Hiperactivitatea fizică tinde să se transforme într-o neliniște interioară, o stare constantă de agitație. Neatenția și impulsivitatea pot duce la dificultăți la locul de muncă (termen scurt, pierderea joburilor), probleme în relații și dificultăți în gestionarea responsabilităților zilnice (plata facturilor, organizare).

Cauzele exacte ale ADHD nu sunt pe deplin înțelese, dar cercetările arată că este o tulburare cu o puternică componentă genetică, cu o ereditate de 70-80%. Alți factori care pot contribui la apariția tulburării includ:

• Diferențe în structura și chimia creierului: Oamenii cu ADHD prezintă diferențe în zonele creierului care controlează atenția și impulsurile.
• Factori prenatali: Expunerea la substanțe toxice (fumat, alcool) în timpul sarcinii sau nașterea prematură.
• Factori de mediu: Expunerea la plumb în copilăria timpurie.

Diagnosticul de ADHD se face de către un specialist în sănătate mintală (psihiatru, psiholog clinician) în urma unei evaluări amănunțite. Aceasta include:

• Evaluare clinică: Discuții detaliate despre simptome, istoricul personal și familial.
• Chestionare și scale de evaluare: Utilizarea de instrumente standardizate pentru a măsura severitatea simptomelor.
• Informații din surse multiple: Obținerea de informații de la părinți, profesori, partener de viață, colegi sau alte persoane din anturaj.

Tratamentul ADHD-ului este de obicei o combinație de terapie medicamentoasă și psihoterapie, personalizată pentru nevoile fiecărei persoane.

• Tratament medicamentos: Medicamentele stimulante și non-stimulante pot ajuta la echilibrarea substanțelor chimice din creier, îmbunătățind concentrarea și controlul impulsurilor.
• Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): Ajută pacienții să-și dezvolte abilități de gestionare a timpului, organizare și rezolvare a problemelor, precum și să-și schimbe tiparele de gândire negative.
• Parent training: Ajută părinții copiilor cu ADHD să învețe tehnici eficiente de gestionare a comportamentului.

Conform datelor obținute, ADHD-ul este o tulburare des întâlnită în România. Un studiu realizat de Salvati Copiii și CURS arată că în România, un procent semnificativ de copii suferă de această tulburare, dar o parte foarte mică dintre ei primesc tratamentul corespunzător.

• Cazuri estimate: Se estimează că aproximativ 200.000 de copii din România suferă de ADHD.
• Tratament: Dintre aceștia, doar 4% sunt în evidența specialiștilor și primesc tratament.
• Impact școlar: Aproximativ 61% dintre copiii cu ADHD reușesc să termine liceul (comparativ cu 98,7% în rândul celor fără ADHD) și mai puțin de 9,1% finalizează o facultate.

De asemenea, conform unui raport UNICEF din 2022, tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate se situează pe locul doi, după tulburările de comportament, în rândul celor mai frecvente tulburări mintale diagnosticate la copii și adolescenți în ultimii ani.

Diagnosticul de ADHD nu se pune pe baza unei singure analize de sânge sau a unei investigații medicale clasice. ADHD-ul este o tulburare complexă, iar evaluarea se face prin mai mulți pași:

• Evaluare clinică:</strong> discuții detaliate cu părinții și copilul despre comportament, atenție, impulsivitate și istoric medical
• Chestionare și scale standardizate:</strong> instrumente validate care ajută la conturarea tabloului clinic
• Observații din medii diferite informații de la școală, grădiniță sau alte contexte în care copilul interacționeaza
• Excluderea altor cauze medicale: uneori se recomandă analize de sânge sau consulturi suplimentare pentru a exclude tulburări de somn, probleme tiroidiene sau alte afecțiuni

Pe scurt: nu există un „test rapid” pentru ADHD, ci un proces atent care combină observația, chestionarele și expertiza specialistului.  

Să-i explici copilului ce înseamnă ADHD poate fi o provocare, dar și o oportunitate de a-l ajuta să se înțeleagă mai bine. Iată câteva sugestii:

• Folosește un limbaj simplu: „Creierul tău e ca un motor foarte rapid. Uneori merge prea repede, alteori se oprește brusc. Noi încercăm să învățăm cum să-l controlăm mai bine.”
• Normalizează experiența: arată-i că nu este singur și că mulți alți copii trăiesc cu ADHD.
• Subliniază punctele forte: copiii cu ADHD sunt adesea creativi, energici și spontani – ajută-l să vadă aceste calități.
• Asigură-l că primește ajutor:</strong> explică faptul că medicii, profesorii și părinții lucrează împreună pentru a-l sprijini.

Scopul discuției nu este etichetarea, ci construirea unui sentiment de încredere și apartenență.  

ADHD la școală

Drepturile legale ale copilului cu ADHD<Un copil diagnosticat cu ADHD are dreptul la adaptări educaționale și la sprijin suplimentar. În România, legislația prevede posibilitatea unui <strong>Plan Educațional Individualizat, care se aplică în colaborare cu profesorii și părinții.  

Profesorii nu sunt inamici – ci parteneri. Cu cât primesc mai multe informații clare, cu atât pot adapta mai ușor stilul de predare.  

Un copil cu ADHD poate beneficia de:

• timp suplimentar la teste și examene  
• Instrucțiuni scrise, nu doar verbale
• împărțirea sarcinilor mari în pași mai mici
• evaluare orală în loc de scrisă, acolo unde este posibil

Scopul nu este să reducem standardele, ci să oferim copilului șansa să-și arate potențialul în condiții echitabile.