Zilele acestea s-a discutat foarte mult în România despre sănătate mentală sau, mai degrabă, despre tulburare mentală. E o discuție mai mult decât necesară, atât la nivel micro (tu cu tine), cât și la nivel macro, societal, venită foarte târziu la noi. Nu cred că tonul și intervențiile au fost mereu adecvate (stigmatizându-i inutil și agresiv pe cei care suferă de tulburări mentale), dar rămân optimistă, e un început.
Apoi am început să primesc, sub diverse forme, următoarele întrebări: Cum să știu când nu sunt bine? Care e diferența dintre „am o perioadă dificilă” și o problemă de sănătate mentală? Cum să-mi dau seama când cei din jurul meu nu sunt bine din punct de vedere mental?
În primul rând, e foarte important de înțeles că sănătatea mentală nu e nicidecum un punct fix, ci reprezintă mai degrabă o variabilitate de gânduri, stări emoționale și comportamente. Imaginează-ți un spectru de-a lungul căreia ne deplasăm, în diverse momente ale vieții, fie mai aproape de zona de sănătate mentală, fie înspre zona de criză emoțională și tulburare mentală.
În al doilea rând, o stare optimă de sănătate mentală ne ajută să ne adaptăm, să facem față cerințelor vieții de zi cu zi și să avem relații bune cu ceilalți. Nu putem fără sănătate mentală, nimeni nu poate.
Din diverse motive însă (și acestea variabile, de la vulnerabilitate genetică, chimism cerebral până la evenimente cu impact negativ), oricare dintre noi poate ajunge într-o zonă de vulnerabilitate mentală. Asta nu se întâmplă brusc, dar senzația că dintr-o dată nu ne mai e bine este de dată de faptul că ignorăm semnalele de avertizare. Suntem asemeni broaștelor puse la fiert în apă călduță – ne obișnuim treptat cu „temperatura apei”, ignorăm disconfortul, iar la final ajungem „să fierbem”. Repet, oricare din noi. Și oricare din noi poate reveni înspre zona de echilibru.
Dar dacă am ști care sunt semnele la care e important să fim atenți pentru a ne da seama din timp că sănătatea noastră mentală sau a celor dragi este la risc? Nu este nevoie să citești liste de simptome sau să cunoști descriptorii unei tulburări anume; tot ce ai de făcut este să observi lucruri care sunt de bun simț (în înțelesul de „common sense”).
Semnalele de avertizare (the red flags) țin, în general, de schimbările semnificative în comportament. Te poți întreba: „Persoana X se poartă diferit decât ar face-o în mod normal?” Fii atent la:
- Modificări fiziologice
Persoana X doarme suficient? A pierdut/ câștigat semnificativ în greutate fără să-și propună? X, care înainte era activ, este acum letargic și lipsit de energie? Sau, dimpotrivă, a devenit hiperactiv?
- Modificarea funcționării mentale: atenția, memoria și gândirea
X se poate concentra? Este coerent în argumentare? Uită frecvent ce a discutat?
- Modificări ale stării emoționale
X se simte adesea descurajat? Plânge mai mult decât de obicei? E mai irascibil? Tinde să se izoleze?
Alerta maximă (nu ezita, cere ajutor specializat) este atunci când asiști la:
- Explicații sau gesturi bizare
- Amenințări cu suicidul
- Izolare extremă și neputința persoanei de a se ridica din pat sau de a se spăla mai multe zile la rând.
