Mi se spune să gândesc pozitiv, dar eu simt că doar fiind în alertă pot să mă protejez. Care e soluția?
Experiența noastră de zi cu zi, mai ales în contexte complicate precum cel al unei pandemii sau al unui război în apropiere, este de dificultate. „Viața este grea”, spune înțeleptul de la colțul străzii, după care adaugă senin: „Gândește pozitiv!”. La The Mind, vedem adesea în cabinet oameni care, atunci când sunt confruntați cu o situație problematică, pendulează între două extreme la fel de nocive pentru echilibrul mental:
Pe de o parte, discursul alertei mentale, adică un discurs al excesului: căutare constantă de informații, nevoia de a primi asigurări, comportament excesiv de mobilizare și de supra-responsabilizare. (Citim știrile de mai multe ori pe zi, discutăm repetitiv ipoteze și supoziții, facem scenarii, căutăm avizi formatori de opinie, ne facem provizii, nu ne relaxăm, etc). Toate se vor traduce în plan psihic în anxietate.
Pe de altă parte, discursul exaltat al gândirii pozitive, adică un discurs al disocierii sau al lipsei: lipsa de contact cu realitatea și cu propriile emoții, lipsa de maturitate și astfel îndepărtarea de orice posibilă soluție. (În această instanță zburdăm inocenți pe marginea prăpastiei, convinși că universul va conspira pentru binele nostru și refuzăm cu obstinație orice ancorare în ceea ce se întâmplă în plan obiectiv, justificând cu lejeritate: „Pe mine nu mă privește. Ce treabă am eu cu subiectul x?”). În plan psihic, asta înseamnă dezadaptare.
Niciuna dintre aceste direcții nu te va ajuta să ai un răspuns matur, echilibrat.
Recomandarea noastră este să cultivi optimismul realist, adică să-ți dezvolți abilitatea de a pune în balanță deopotrivă aspectele pozitive și cele negative ale situațiilor, circumstanțelor, relațiilor, acceptând totodată că totul este temporar. Vei găsi ideea aceasta și sub denumirea de „antifragilitate” (Nassim Nicholas Taleb) sau „cheerful despair” (Alain de Botton). Este practic vorba despre un mod de a gândi și a de răspunde care pleacă de la presupunerea că necazurile sunt inerente vieții, ele fiind pur și simplu un preț pe care-l plătim atunci când suntem în viață.
Astfel, ce avem de făcut este să ne cunoaștem atuurile, să le întărim și să încercăm să devenim mai puternici, înțelegând că și perioadele fericite, dar și cele pline de greutăți sunt temporare.
Asta înseamnă să ne uităm la situația cu care ne confruntăm și, făcând apel la mintea rațională, să discernem între ce este realitatea interioară (dominată de multe ori de frică) și realitate obiectivă. Apoi, folosindu-ne de logică, să ne concentrăm asupra lucrurilor care țin de noi, pe care le putem controla sau influența („Nu sunt eu cel care poate controla un război; ce ține de mine însă este modul în care zâmbesc azi oamenilor pe care-i întâlnesc în drum spre supermarket, cum le vorbesc colegilor, ce fac în seara aceasta, etc…”).
Optimismul realist este, dacă vrei, un prim pas prin care să te antrenezi pentru a fi mai rezistent, mai rezilient. Iar reziliența presupune preluarea controlului și refuzul de a te lăsa definit de ceea ce ți se întâmplă, de evenimentele traumatice prin care treci. Și nu în ultimul rând, este abilitatea de a înțelege că realitatea e în continuă schimbare și de a accepta să crești în această schimbare.
